Antrenorul echipei de volley – pe locul trei la Campionatul mondial din Japonia – desemnat ca antrenor numărul unu al Bulgariei pe anul 2006, Martin Stoev, de asemenea aplică Programul: "Din acest an, aplic programul NOVO la compunerea regimelor alimentare ale jucătorilor. Astfel, reuşim să ţinem sub control greutatea băieţilor, care au probleme în această privinţă. Metodi Ananiev şi Krasimir Gaidarski, de câteva luni, participă în Program şi se simt perfect. Eu, personal, am început să mă hrănesc în acest fel şi am slăbit cu 7 kg încă în primele două săptămâni, fără a mă limita. Este interesant, că apetitul mi s-a redus, dar totuşi mă simt perfect.